Conferință preoțească lunară în Protopopiatul Niculițel
În Episcopia Tulcii s-a încheiat miercuri, 14 februarie, seria conferințelor preoțești lunare desfășurate consecutiv în cele trei protopopiate ale eparhiei. În sala de ședințe a Protopopiatului Niculițel, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a prezidat lucrările ședinței preoților din protoierie la care au fost prezenți și părinții consilieri de la Centrul eparhial.
În cuvântul de deschidere, Preasfinția Sa a prezentat cadrul general de desfășurare a activităților dedicate anului 2024, subliniind importanța proclamării acestuia ca An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți în Patriarhia Română, ne-a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.
Pe marginea acestei teme a susținut un referat părintele Dumitrache Jiglău, de la Parohia Luncavița, județul Tulcea.
„Am avut o întâlnire constructivă și educativă cu preoții din Protopopiatul Niculițel, tratând tema generală a acestui an. Ei au manifestat un interes deosebit față de această temă, fiind evidențiată implicarea Bisericii străbune în ajutorarea celor suferinzi și bolnavi, precum și cinstea arătată de Biserică dintotdeauna Sfinților tămăduitori fără de arginți, pomeniți la sfintele slujbe, dar și în rugăciunile particulare ale credincioșilor”, a declarat chiriarhul locului pentru TRINITAS TV.