Conferinţă preoţească lunară la Tulcea
Marţi, 6 septembrie, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a prezidat conferinţa preoţească lunară a preoţilor din Protopopiatul Tulcea. În deschiderea şedinţei, preotul Dicianu Sterea de la Parohia Partizani a prezentat o meditaţie duhovnicească legată de fiinţa şi însuşirile Sfintei Biserici. În cadrul şedinţei s-a discutat despre mai multe probleme precum colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului, inventarierea bunurilor bisericeşti, despre Concursul naţional "Lumea credinţei" iniţiat de Patriarhia Română, probleme legate de deschiderea noului an şcolar şi au fost prezentate ultimele apariţii editoriale ale eparhiei (revista "Cuvânt Bun", Îndrumătorul Pastoral 2011 şi broşura "Simpozionul 80 de ani de existenţă a presei teologice tulcene"). Totodată, s-a discutat despre editarea unui album monografic al eparhiei, precum şi alte probleme de interes general bisericesc.