Conferinţă preoţească semestrială la Galaţi
Joi, 19 mai 2022, a avut loc întrunirea preoţilor din Protopopiatul Galați, în cadrul conferinţei pastoral‑misionare din primul semestru al anului 2022.
În sala de conferinţe a Protoieriei Galaţi s‑au desfăşurat lucrările propriu‑zise ale şedinţei dedicate Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
La întrunire a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care, în deschiderea evenimentului, a citit Evanghelia zilei şi a rostit rugăciuni pentru pacea dintre oameni şi pacea din întreaga lume.
În continuare, ierarhul a ţinut o meditaţie teologică despre roadele rugăciunii smerite, sincere şi tăcute, arătând că prin rugăciune şi credinţă în Dumnezeu reuşim să trecem de situaţiile dificile care apar în viaţa noastră.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat aspecte ce ţin de misiunea slujitorilor sfintelor altare în rândul tinerilor, evidenţiind frumoasa şi activa implicare a tinerilor în proiectele şi programele pe care le desfăşoară Biserica.
În cadrul întrunirii au fost analizate activităţile şi programele misionare desfăşurate în perioada pascală şi au fost discutate aspecte legate de pregătirea şi buna organizare a următoarelor pelerinaje din Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Referatul pregătit şi susţinut de către preotul desemnat a avut ca temă: „Temeiuri doctrinare ale rugăciunii pentru cei răposaţi”.
Ultima parte a conferinței a fost rezervată dezbaterilor, în cadrul cărora au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească de până acum.