Conferinţă preoţească şi campanie umanitară în Protoieria Fălticeni

Un articol de: Pr. Georgian Rotar - 28 Mai 2019

În municipiul Fălticeni a avut loc Conferinţa semestrială de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Fălticeni, joi, 23 mai 2019, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Activitatea s-a desfăşurat în sala de şedinţe a protoieriei, unde părintele protopop Adrian Dulgheriu a făcut o mică introducere pe tema conferinţei, apoi pr. Agafiţei Mihail de la Parohia Siliştea Nouă - Dolhasca şi pr. Pavel Constantin de la Biserica „Sfântul Pantelimon” - Spitalul Municipal Fălticeni au susţinut referatele  în contextul Anului omagial al satului românesc.

În deschiderea conferinţei a avut loc rugăciunea de binecuvântare, dar şi un Trisaghion pentru părintele Gheorghe Saftiuc, fost consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi slujitor la Biserica „Învierea Domnului” din Dolhasca, care a trecut la Domnul  duminică, 19 mai 2019. În continuare, eleva Nistor Adriana Gabriela din satul Suha - Mălini a susţinut un mic recital de cântece populare şi pricesne, iar sala în care s-a desfăşurat evenimentul a fost frumos împodobită de costume populare din diferite zone din împrejurimile Fălticeniului.

Părintele Mihail Agafiţei a arătat în prezentarea sa criza actuală a satului românesc, dar şi implicarea Bisericii Ortodoxe Române în atenuarea acesteia: „Identitatea satului românesc şi viitorul acestuia sunt destul de incerte. Situaţia dramatică a satului românesc de astăzi este percepută de Biserică, deoarece o parte din preoţimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrâneşte rapid satul. Suntem interesaţi să existe un sat în care viaţa să fie o binecuvântare, nu o înstrăinare a oamenilor de propriul pământ şi de propria identitate etnică şi culturală, trebuie să valorificăm din trecutul satului românesc virtuţile spirituale, morale şi practice, precum: credinţa, cinstea, hărnicia, dărnicia, simţul proprietăţii şi al iniţiativei, solidaritatea în comunitatea rurală şi între cele din împrejurimi, dar şi cu cele urbane”.

În continuarea conferinţei, părintele Pavel Constantin a scos în evidenţă importanţa anului 2019, declarat An omagial al satului românesc, „prin care reprezintă o oportunitate pentru noi, românii, în a ne defini ca neam şi credinţă întrucât satul a fost şi este cartea de vizită a spiritualităţii româneşti, căci oriunde ne-am afla originile noastre sunt legate indestructibil de vatra satului. Imaginea «sfântului» preot de la ţară se află în multe din parohiile noastre, chiar dacă uneori vredniciile slujitorilor bisericeşti rămân cunoscute şi preţuite doar în spaţiul strict local. Este necesar, mai mult ca niciodată, să fim uniţi în cuget şi-n credinţă, pentru a arăta că preotul sfinţeşte locul şi sufletul omului”.

În cuvântul rostit în faţa preoţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a subliniat câteva aspecte privind situaţia actuală a satului românesc: „Faţă de anii de dinainte, atunci când casele aveau acoperişul în patru ape, pereţii erau daţi cu var alb, şi nu acum în felurite culori. Nu trebuie să deznădăjduim! Dacă ne vom implica atât în educaţia copiilor, dar şi în respectarea sau reînvierea tradiţiilor, satul nu va muri, dar va suferi modificări importante. Va trebui să insuflăm dragostea şi formarea caracterului copiilor faţă de frumuseţile satului”.

La final, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a mulţumit Părintelui Arhiepiscop Pimen pentru prezenţă, preoţilor conferenţiari, ca apoi să fie aduse în discuţie aspecte privind viaţa administrativ-bisericească a parohiilor, dar şi activităţile social-culturale ce se vor desfăşura în perioada următoare.

Campania umanitară „Dăruim sânge pentru viaţă” organizată de către Protopopiatul Fălticeni - 54 de litri de sânge

Pentru al doilea an consecutiv, Protoieria Fălticeni a organizat o nouă campanie de donare sânge, ce s-a desfăşurat sâmbătă, 11 mai 2019, pentru a veni în sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă din spitalele din judeţ, dar şi din ţară. Campania s-a dovedit una reuşită datorită numărului mare de donatori într-o singură zi, conform statisticii Centrului de Transfuzie Sangvină Judeţean, prezentându-se  170 de persoane, din care 120 au îndeplinit toate condiţiile de donare.  Recoltarea s-a făcut la Unitatea medicală „Alma Clinic” din Fălticeni, care a fost reprezentată de către Alexandru Mitocaru, managerul unităţii, şi care s-a alăturat în acest demers de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor care au nevoie urgentă de sânge. Alături de Protopopiatul Fălticeni şi „Alma Clinic”, s-au alăturat şi elevii de la Şcoala Postliceală Sanitară din cadrul Institutului de Studii Europene - filiala Fălticeni, reprezentată de Constantin Maftei, dar şi Centrul de Transfuzie Sangvină Suceava, care au asigurat aparatura necesară recoltării de sânge, folosindu-se materiale sterile. Printre donatori s-au numărat credincioşii alături de slujitorii din Fălticeni şi din localităţile învecinate.

La final, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a mulţumit bunilor credincioşi pentru că au răspuns la apel şi i-au îndemnat să-şi arate dragostea faţă de aproapele în continuare: „Mulţumim colaboratorilor noştri care au arătat o deosebită deschidere spre a organiza această campanie de donare sânge. Iubirea se manifestă prin fapta cea bună pe care creştinii o săvârşesc în tot timpul, ceea ce am încercat şi noi astăzi prin această activitate”.

Consultând statisticele, în România cererea de sânge este acoperită în proporţie de 60%, în medie fiind nevoie de 500.000 de unităţi de sânge anual şi doar 2% din populaţie donează, în timp ce media europeană este de 10%. Nu există un substitut pentru sângele uman, iar necesarul pentru Spitalul Judeţean Suceava este de cel puţin 30 de pungi cu sânge pe zi, în timp ce doar 10-15 donatori vin să doneze zilnic la centrul de recoltare.