Conferința preoților din Protopopiatul Hațeg
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit luni, 4 martie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul întrunirii slujitorilor Sfintelor Altare din Protopopiatul Hațeg. În deschiderea conferinței a vorbit protopopul Antonie Budiul, apoi au fost susținute următoarele referate: pr. Alin Opîrlescu – „Importanța troiței în viața satului românesc”; pr. Radu Bacter – „Satul românesc”; pr. Harald Adrian Olteanu – „Personalitatea Patriarhului Iustin Moisescu”; pr. Raul Cristian Șipoș – „Mitropolitul Grigorie Dascălu”; pr. Claudiu Sava – „Patriarhul Nicodim, al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”; pr. Ionuț Rancea – „Antropologia religioasă a satului românesc – o scurtă introducere”. În încheierea conferinței, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a precizat că „duhul satului românesc va supraviețui în comunitățile a căror existență este determinată de ciclul liturgic duminical, de marile Praznice și sărbători bisericești, de poruncile Evangheliei lui Hristos”, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.