Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Huşi
Preoţii din Protopopiatul Huşi s-au reunit marţi, 5 iunie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în şedinţă lunară. Tema conferinţei, "Biblioteca şi arhiva parohiei - necesitate sau povară?", a fost pregătită de pr. Costel Carcalete de la parohia Duda, Protopopiatul Huşi. Referatul expus a evidenţiat necesitatea organizării bibliotecii parohiale ca fiind o sursă importantă de informaţie religioasă pentru enoriaşi. Părintele referent a observat, din propia experienţă, că oamenii preferă să împrumute cărţi din biblioteca parohială pe o perioadă de două-trei săptămâni decât să o cumpere. "Cartea este înţelepciune şi putere, iar datoria noastră de preoţi şi îndrumători ai enoriaşilor este de a-i călăuzi spre citirea cărţilor ce au caracter educativ, ca prim reper în vederea catehizării colective. În vremurile noastre nu se mai poate concepe catehizarea fără o lectură minimă din partea credincioşilor noştri. Atenţia care trebuie dată organizării bibliotecii parohiale este determinată şi de faptul că s-au înmulţit foarte mult cărţile eterodoxe pe care sectanţii le împart gratuit pe stradă, în parcuri, în pieţe etc. Astfel, dacă nu-i vom ajuta noi pe creştinii noştri să citească literatură, o vor citi numai pe cea sectară şi, neavând termeni de comparaţie, vor risca să ia de bună învăţătura greşită. Biblioteca parohială nu numai că informează şi îndrumă pe om spre înţelepciune, spre cultură, ci are şi rolul de a-l ajuta să se mântuiască", a rezumat pr. Marius-Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi. În partea a doua a întrunirii, au fost transmise hotărârile Centrului eparhial Huşi.