Conferinţă pro-viaţă în cadrul proiectului „Unic din prima secundă”

Un articol de: Constantin Ciofu - 22 Martie 2019

Preoţii din Protopopiatul Sascut şi nu numai au participat marţi, 19 martie 2019, la conferinţa „Familia şi darul vieţii - chip dumnezeiesc şi taina fericirii”. Acesta a avut ca punct central de dezbatere susţinerea dreptului la viaţă al tuturor fiinţelor umane.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, marţi, 19 martie 2019, de la ora 12:00, în incinta Căminului Cultural din localitatea Podu Turcului, judeţul Bacău, a avut loc conferinţa tematică „Familia şi darul vieţii - chip dumnezeiesc şi taina fericirii”. Aceasta a fost parte integrantă a proiectului „Unic din prima secundă”, demarat în Patriarhia Ortodoxă Română prin Sectorul social-filantropic şi Departamentul Pro Vita. Au participat preoţi, cadre didactice, elevi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi alţi invitaţi.

Delegatul Centrului eparhial Roman a fost părintele Eugen Ciuche, consilier pe Sectorul social-filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului, însoţit de Carla Pişcu, asistent social al Fundaţiei „Episcop Melchisedec” - filiala Bacău. Invitatul de onoare a fost părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iaşi. În deschiderea şedinţei, cei prezenţi au audiat cântece pascale interpretate de un grup de copii de la Şcoala Generală din Podu Turcului, coordonaţi de părintele Maftei Daniel Dumbravă şi de profesoara Iulia Chiper.

După cum ne-a relatat preotul Gabriel Albu, asistent social în cadrul Protopopiatului Sascut, conferinţa a avut ca punct central de dezbatere susţinerea dreptului la viaţă al tuturor fiinţelor umane - ca o afirmare a familiei, formată din bărbat şi femeie, şi a valorilor acesteia, considerată temelia unei societăţi solide şi sănătoase. Militând pentru încetarea avorturilor, încurajarea naşterii de prunci şi a vieţii, părintele Radu Brânză a relatat câteva aspecte legate de susţinerea familiei creştine atât din punct de vedere juridic, cât şi social şi teologic: „Familia alcătuită din bărbat, femeie şi copil reprezintă astăzi o provocare, în care multe ţări acceptă alte tipuri de căsătorii (între persoane de acelaşi sex, concubinaj s.a.), încălcând conceptul unic al familiei”. De asemenea, în cuvântul său a vorbit celor prezenţi despre importanţa conştientizării gravităţii problemei avortului, despre implicaţiile morale, fizice şi psihice asupra copilului, asupra femeii, asupra familiei şi asupra societăţii, ca întreg, invitându-i să nu rămână indiferenţi faţă de „cei care nu au o voce, să se apere”.