Conferința "Religia și spiritualitatea în literatură și artă" la Universitatea din București
La începutul acestei luni, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, prin Departamentul de Engleză, a organizat conferința internațională „Religion and Spirituality in Literature and the Arts” (Religia și spiritualitatea în literatură și artă).
Au fost prezenți peste 150 de participanți, cu lucrări înscrise la una dintre cele două secțiuni: Lingvistică teoretică și aplicată, pe de o parte, Studii literare și culturale, pe de altă parte. Caracterul universal al tematicii manifestării științifice a atras participanți din 30 de țări, printre care Australia, Brazilia, Canada, Cipru, Coreea de Sud, Egipt, Franța, Georgia, India, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Olanda, Polonia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Spania, Suedia, Ucraina și Ungaria. La fel ca în fiecare an, au fost invitați cercetători de prestigiu, care au susținut prelegeri în domeniu.
Stephen Prickett de la Universitatea din Kent a abordat tema rescrierii trecutului religios, cu accent pe epoca romantismului englez. Adrian Grafe, în prezent profesor la Universitatea din Artois, a susținut o pledoarie în favoarea vinovăției ca sursă de creație artistică, cu mostre din poezia lui George Herbert, proza autorului american Ron Hansen și opera cardinalului englez John Henry Newman. La rândul său, Hester Jones de la Universitatea din Bristol a venit cu o introducere în poezia scriitoarei britanice Elizabeth Jennings, reliefând caracterul său mistic și religios. Carl Lavery de la Universitatea din Glasgow a trecut în revistă concepția timpului sacru în teatrul contemporan, cu exemple din „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett. La final, Tereza Sinigalia de la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu~ din Bucureşti a prezentat publicului o serie de aspecte referitoare la mănăstirile Moldovei, concentrându-se pe semnificațiile picturii murale din secolul al XVI-lea.
La deschiderea conferinţei au participat prof. dr. Mircea Dumitru, rector al Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Liviu Franga, decan al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, şi conf. dr. Octavian Roske, directorul Departamentului de Engleză.