Conferinţă religioasă pentru tineri

Un articol de: Pr. Nicolae Codrea - 30 Octombrie 2012

Mâine, de la ora 17:00, în sala mare de conferinţe a Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, va avea loc conferinţa religioasă cu tema: "Tinerii în Hristos şi în Biserică. Provocările tineretului la adresa Bisericii". Aceasta va fi susţinută de către pr. conf. dr. Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu. Evenimentul este organizat de către Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa în colaborare cu Protopopiatul ortodox român Reşiţa, în cadrul manifestărilor culturale "Reşiţa în zece dimensiuni". Intrarea este gratuită.