Conferinţa „Revelaţia dumnezeiască - Sfânta Tradiţie“, la Botoşani
Serile catehetice „Părintele Cleopa Ilie" au continuat marţi, 22 mai 2018, la sediul Protopopiatului Botoşani. „Revelaţia dumnezeiască - Sfânta Tradiţie" a fost tema conferinţei organizate pentru această dată.
Sala de festivităţi a Protopopiatului Botoşani a găzduit marţi, 22 mai 2018, conferinţa cu tema „Revelaţia dumnezeiască - Sfânta Tradiţie". Aceasta a avut loc în cadrul Serilor catehetice „Părintele Cleopa Ilie", derulate prin bunăvoinţa părintelui Lucian Leonte, protopop de Botoşani. Tema a fost prezentată de către următorii invitaţi: părintele Eugen Vornicu de la Parohia „Naşterea Maicii Domnului" - Pacea din Botoşani, părintele Alexandru Baciu de la Parohia Măşcăteni şi profesorul de religie Radu-Mihail Poleucă de la la Şcoala Gimnazială Numărul 12 din Botoşani.
„Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii şi din care o parte s-a fixat în scris mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt, sau permanenta prezenţă a Duhului Sfânt în viaţa Bisericii. Sfânta Tradiţie a luat naştere înainte de Sfinta Scriptură. În înţelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevărurile descoperirii dumnezeieşti să fie date întâi prin viu grai, spre a fi uşor înţelese şi primite. Dacă învăţătura dumnezeiască s-ar fi dat de la început în scris, credinţa nu s-ar fi răspândit cu aceeaşi uşurinţă şi putere ca prin viu grai, cu care e înzestrat tot omul. Credinţa se dobândeşte şi se întăreşte, la cei mai mulţi oameni, îndeosebi prin viu grai. Aşadar, iată ce este Sfânta Tradiţie: izvorul şi rădăcina ambelor Testamente - al celui vechi şi al celui nou - şi de aceea noi o numim al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi o socotim ca având aceeaşi autoritate şi însemnătate ca şi Sfânta Scriptură. Din cele scrise în cărţile Noului Testament de către Sfinţii Apostoli, rezultă clar că modul obişnuit de predare a învăţăturii evanghelice nu era scrisul, ci propovăduirea orală. Ceea ce trebuie însă reţinut este că învăţăturile transmise şi păstrate în Sfânta Tradiţie au aceeaşi valoare şi importanţă ca şi cele cuprinse în Sfânta Scriptură, deoarece ele provin tot din aceeaşi descoperire dumnezeiască. Însăşi Sfânta Scriptură a fost scrisă pe temeiul Sfintei Tradiţii, căci la început a fost numai Tradiţia şi apoi s-a scris Scriptura ca o parte a acesteia. Mai mult, în unele locuri din cărţile Sfintei Scripturi, autorii lor redau învăţături şi fapte care nu provin decât din Tradiţie. Sfânta Tradiţie, ca şi Sfânta Scriptură, a avut un mare rol în menţinerea unităţii de neam şi credinţă şi în făurirea Marii Uniri a poporului român", a rezumat părintele Petru Fercal, misionar protopopesc al Protopopiatului Botoşani.
La finalul conferinţei, Corul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul", dirijat de Gabriel Corolea, a prezentat un buchet de cântări patriotice.