Conferință și Adunare eparhială la Nürnberg
Ierarhi, preoți și diaconi din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-au întrunit în zilele de 4 și 5 mai, la sediul mitropolitan din Nürnberg, cu prilejul conferinței preoțești anuale și Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Invitatul conferinței preoțești a fost prof. dr. Nicolae Adrian Opre, decanul Facultăţii de Psihologie din Cluj-Napoca.
Ca și în anii precedenți, în prima zi a întrunirii, vineri, 4 mai, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg de PS Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți. De asemenea, IPS Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a participat la o întâlnire cu doamnele preotese, în cadrul căreia a fost reliefat rolul important pe care îl au în susținerea misiunii preotului. „Seara de vineri a continuat cu o conferință destinată rolului duhovnicesc al preoților. Invitatul din acest an a fost decanul Facultății de Psihologie din Cluj-Napoca, prof. dr. Nicolae Adrian Opre, fiul bine cunoscutului preot mărturisitor Crăciun Opre de la Cinciş, judeţul Hunedoara (1925-2012). În discursul său, prof. Opre a evidențiat compatibilitatea dintre metodele folosite în consiliere de anumite școli ale psihologiei și metodele pastorale ale duhovnicilor, oferind exemple”, ne-a transmis pr. Ioan Popoiu, consilier cultural eparhial.
La această conferință au participat PS Părinte Episcop Macarie; PS Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, preoții, diaconii și delegații parohiali la lucrările Adunării eparhiale din cele 123 de parohii și filii ale eparhiei.
Sâmbătă, 5 mai, după săvârșirea Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Serafim a prezidat cea de-a 24-a ședință a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. „În darea de seamă anuală, ierarhul a prezentat activitatea pastorală, misionară, catehetică, liturgică, socială, culturală, financiară și administrativă la nivel eparhial în anul 2017, perspective pentru 2018, iar apoi s-a procedat statutar la alegerea membrilor Consiliului și Consistoriului eparhiei în noul mandat 2018-2022. Alte teme pe ordinea de zi au fost statutul parohiilor din punctul de vedere al legislației din Germania și compatibilitatea dintre legislația bisericească și cea laică; activitatea Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania în 2017; bilanțul vieții bisericești din țările Europei de Nord, prezentat de PS Părinte Macarie; bilanțul lucrărilor de la viitorul Așezământ bisericesc român din München, prezentat de PS Părinte Sofian Brașoveanul. La ședință a participat și Iulian Costache, ministru consilier al Ambasadei României din Berlin, care a invitat toate parohiile să conlucreze la inițiativa intitulată «Clubul Academic Român», menită să adune elitele românești din mai multe domenii științifice și artistice în sprijinirea reciprocă, începând cu acest an în care sărbătorim Centenarul Unirii de la 1918”, a mai precizat pr. consilier Ioan Popoiu.