Conferință și lansare de carte la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău
Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a găzduit joi, 10 octombrie 2019, lansarea volumului „Averea bunei educații”, semnat de cunoscutul antropolog religios, autor, diplomat și teolog Teodor Baconschi. Cartea a fost prezentată publicului de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Evenimentul a fost organizat de Sectorul cultural-educațional și a reunit consilieri și inspectori eparhiali, reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene din Buzău și Vrancea, protoierei, preoți, cadre didactice, elevi, dar și alți invitați.
„Nu se putea găsi un titlu mai potrivit pentru a arăta că, dintre toate bunurile din lumea aceasta, buna educație este, cu adevărat, o avere pe care omul o acumulează în timp, cu efort, cu suferință, cu răbdare, cu credință, și pe care este de dorit să o lase moștenire copiilor săi, însă nu în sensul unei moșteniri materiale, ci ca moștenire culturală și spirituală. După cum spune autorul, cartea aceasta este «o foaie de parcurs pentru cei care vor să devină părinți și pentru cei care, deja părinți, se ocupă de copii minori, în formare». Cu toții vedem și conștientizăm că această dimensiune a devenirii omului, educația, suferă, în ultima vreme, din varii pricini, încât cartea domnului Teodor Baconschi este mai mult decât bine-venită; ea izvorăște atât din experiența domniei sale ca părinte a doi copii, cât și din bogata sa cultură, acumulată cu multă trudă, cu multă răbdare și mai ales cu multă competență”, a spus Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
De asemenea, Teodor Baconschi a susținut o prelegere despre contextul apariției cărții și despre aspectele esențiale privind educația copiilor, apoi a răspuns întrebărilor adresate de participanți.
„Nimeni în istorie nu a devenit un om de cultură creativ, fertil, fără un efort îndelungat, sistematic organizat, în care totul contează, de la disciplina în raport cu timpul, până la orientarea studiilor, o agendă de priorități, simțul acesta selectiv care te ajută să nu pierzi vremea, să pui accentele corect, să conlucrezi cu cine trebuie și să-ți identifici modelele. Trebuie să admitem că avem o groază de celebrități și prea puține modele”, a explicat Teodor Baconschi.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a dăruit invitatului o icoană cu Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. De asemenea, cei interesați au putut achiziționa volumul „Averea bunei educații”, precum și alte lucrări de factură teologică și educațională.