Conferinţă susţinută de biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe
În această seară, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara a avut loc conferinţa cu titlul „Succesul şi insuccesul şcolar. Probleme de atenţie şi motivaţie”, susţinută de biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe. Evenimentul se înscrie în programul manifestării „Zilele educaţiei ortodoxe”, ediţia a IV-a, desfăşurată în perioada 24-26 septembrie la Timişoara. La conferinţă au luat parte foarte mulţi timişoreni, părinţi şi copii, preoţi, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Timişoarei, ai Asociaţiei Prologos şi ai APOR Timiş, profesori şi elevi de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” şi de la Grădiniţa Troiţa. În mijlocul acestora a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În finalul conferinţei, cei prezenţei au adresat întrebări biofizicianului Virgiliu Gheorghe pe tema întâlnirii. Evenimentele dedicate „Zilelor educaţiei ortodoxe” vor continua la Timişoara cu un program bogat şi variat dedicat părinţilor şi copiilor, desfăşurat la sediul Şcolii „Sfântul Antim Ivireanul” şi al Grădiniţei Troiţa din Blvd. Liviu Rebreanu nr. 35.