Conferinţă susţinută de pr. Ioan Florin Florescu, la Colegiul „Sfântul Nicolae“
Miercuri 23 octombrie 2013, la Colegiul „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc conferinţa „Preotul în comunitate şi falsele spaime ale lumii moderne. Cum trăiesc şi mărturisesc Ortodoxia astăzi“, susţinută de pr. dr. Ioan Florin Florescu din Scoţia, prezent în aceste zile în România ca invitat al cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie, organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la Miclăuşeni. Moderator al evenimentului a fost arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a început conferinţa printr-o prezentare a invitatului şi a temei propuse. Apoi, timp de câteva ore, cei aproape 100 de studenţi prezenţi la manifestare au putut afla de la pr. Ioan Florin Florescu mai multe lucruri despre provocările de natură socială, economică, culturală şi morală ale societăţii româneşti actuale, cât şi despre posibilele modalităţi de răspuns la aceste fenomene. Conferinţa a fost urmată de o sesiune de întrebări dintre cele mai diverse venite din partea studenţilor, la care invitatul a dat răspunsuri pertinente, multe însoţite cu exemple din viaţa personală şi profesională proprie a acestuia.