Conferinţă teologică internaţională pe teme de spiritualitate

Data: 06 Septembrie 2011

La Mănăstirea Bose din Italia, va avea loc în perioada 7-10 septembrie a XIX-a Conferinţă ecumenică internaţională pe teme de spiritualitate, care va reuni profesori de teologie şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxă, Catolică şi Evanghelică. Tema conferinţei va fi "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa duhovnicească". Conferinţa de anul acesta se va axa pe problematica ridicată de receptarea şi înţelegerea Sfintelor Scripturi în tradiţia teologică răsăriteană şi apuseană. Conferinţa va avea trei direcţii principale. În primul rând se va analiza hermeneutica biblică elaborată de Sfinţii Părinţi, apoi se va vorbi despre dimensiunea eclesială a Sfintelor Scripturi, de la slujirea liturgică până la autoritatea Bibliei în teologia ortodoxă, de la relaţia între metoda istorico-critică de exegeză şi interpretarea bisericească până la exegeza duhovnicească. (M.N.)