Conferinţa tinerilor: „Cum să depăşim limbajul de lemn“

Seara zilei de 14 noiembrie 2017 a adunat la conferinţă aproximativ 50 de tineri dornici să afle cum să depăşească limbajul de lemn. Conferinţa a fost susţinută de Andrei Grosu, vicepreşedinte al Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, şi face parte dintr-o serie de conferinţe susţinute împreună cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi. Aceste conferinţe aduc un element nou, aduc în faţă tineri dintre noi care ne vorbesc despre un subiect de actualitate. Având „conferenţiari“ dintre voluntari, se creează un aer de familiaritate şi o deschidere mai mare a participanţilor în a lansa întrebări şi a-şi expune curiozităţile.

Tema propusă a vizat un subiect pe care îl întâlnim la fiecare pas şi în orice domeniu. Fie că vorbim despre politică, teologie, medicină sau orice alt domeniu, în fiecare putem observa un limbaj de lemn. Recunoaştem uşor acest limbaj din cauza clişeelor, prin faptul că pare impersonal, lipsit de fond, care nu aduce interlocutorului nicio vibraţie, nicio schimbare.

Având în vedere aceste aspecte ale limbajului de lemn, Andrei ne-a propus câţiva paşi, şapte la număr, prin care să evităm sau să scăpăm de acest limbaj, sintagma provenind de la expresia franceză „langue de bois“. Cele şapte îndemnuri adresate tinerilor sunt: cultivarea tăcerii, onestitatea cuvântului, cultura, rugăciunea înainte de a vorbi, nevorbirea cu mândrie, vorbirea din experienţă şi dobândirea harului lui Dumnezeu. Despre fiecare dintre acestea, Andrei a vorbit câte puţin şi a exemplificat din experienţele proprii şi din faptele Sfinţilor Părinţi.

Deşi expresia în sine este una recentă, găsim sintagme asemănătoare la Sfinţii Părinţi care menţionează despre „vorbirea deşartă“.

În Sfânta Scriptură găsim: „Nu te lăsa înşelat de porfiră, de coroană şi de hainele cusute cu aur. Uită-te mai degrabă la firea omenească a împăratului. Atunci, vei striga şi tu împreună cu prorocul: Tot trupul este ca iarba şi toată mărirea lui ca floarea câmpului!“ (Isaia 40,6).

Limbajul de lemn apare adesea ca o slăbiciune a omului. Fie că îi este frică să fie autentic şi sincer din dorinţa de a nu-şi strica imaginea, fie că în loc să depună un efort  pentru a se descoperi şi a vorbi din propria experienţă şi preferă să preia aceleaşi clişee pe care poate le-a învăţat sau le-a auzit, ştiind că nu greşeşte spunându-le, ori fiindcă nu are experienţa rugăciunii ca ceea ce va spune să fie spre folos celor ce ascultă, acestea şi altele sunt cauze care ne fac să adoptăm un astfel de limbaj.

Ne-am retras la casele noastre cu gândul că vom fi mai atenţi la limbajul pe care îl folosim atunci când transmitem un mesaj, aşa încât să nu dăm deoparte un mesaj transmis într-un mod autentic. Numai aşa, mijlocind prin noi, Bunul Dumnezeu va face ca cei care ne ascultă să se folosească de ceea ce aud. (Oana Maxim, ATOR Iaşi)