Conferinţa tinerilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei
Duminică, 12 iunie, pr. prof. Constantin Necula va face parte din soborul de preoţi care va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Topolniţa, fiind invitatul ediţiei de anul acesta a Adunării Tinerilor Creştin-Ortodocşi din Mehedinţi.
În primăvara fiecărui an, zeci de tineri de la liceele din Mehedinţi participă, alături de profesorii de religie, la o acţiune menită să-i apropie cât mai mult de Dumnezeu. Mănăstirea Topolniţa este cadrul natural propice ca tinerii să înţeleagă cât mai multe din tainele credinţei creştine. Anul acesta, alături de cei aproximativ 150 de tineri vor fi prezenţi şi profesorii consilieri, care vor pune în scenă în cadrul unui teatru-forum câteva idei pentru a-i ajuta pe cei prezenţi să înţeleagă cât mai bine aspectele ce ţin de săvârşirea binelui pentru semeni. Adunarea Tinerilor de anul acesta a ajuns la cea de-a VII-a ediţie. Manifestarea de spiritualitate de la Mănăstirea Topolnița își propune să le dezvolte elevilor abilitățile de comunicare, sporirea respectului față de semeni și față de familie.