Conferinţe dedicate Sfântului Maslu în Arhiepiscopia Timişoarei
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar eparhial, Arhiepiscopia Timişoarei organizează în cursul săptămânii a V-a din Postul Mare mai multe conferinţe dedicate Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. În acest sens, astăzi, începând cu ora 18:00, va avea loc conferinţa intitulată "Terapeutica Sfântului Maslu în contextul medical actual", susţinută de lect. univ. dr. Gabriel Ciorîcă, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Evenimentul este organizat în colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara şi va avea loc în Amfiteatrul "AI/II" (etajul I) al Universităţii de Vest Timişoara, din bulevardul Vasile Pârvan nr. 4. Următoarea conferinţă va avea loc mâine, 29 martie, de la ora 12:00. Conferinţa cu tema "Taina Sfântului Maslu" va fi susţinută de pr. prof. univ. dr. Konstantinos Karaisaridis, de la Universitatea Aristotelis din Tesalonic. Comunicarea se va desfăşura în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. În continuarea aceleiaşi zile, ASCOR Timişoara organizează o nouă întâlnire. Invitatul serii de dialog va fi tot pr. prof. univ. dr. Konstantinos Karaisaridis, care va vorbi tinerilor timişoreni despre "Preoţie şi asceză. Taina vindecării omului". Conferinţele se adresează tuturor celor interesaţi de discuţiile teologice şi duhovniceşti. Expunerile vor fi însoţite de piese corale adecvate Postului Mare, în interpretarea corului studenţilor teologi, condus de diac. Laurian Popa. (George Giurgiu)