Conferinţe despre prevenirea cancerului
Joi, 4 septembrie, la ora 17:30, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Reşiţa, va avea loc conferinţa cu titlul „Prevenirea cancerului“, susţinută de către prof. dr. Pavel Chirilă. Evenimentul este organizat în continuarea activităţii de sprijinire a Clinicii Nera, de către Fundaţia „Sfânta Irina“ în parteneriat cu Episcopia Caransebeşului. Cu această ocazie va fi lansată şi cartea cu titlul „Prevenirea cancerului“, cu un studiu economic comparat, autor prof. dr. Pavel Chirilă. La invitaţia Arhiepiscopiei Timişoarei şi a ASCOR Timişoara, renumitul profesor de bioetică va fi prezent şi în mijlocul timişorenilor, în data de 5 septembrie. Acesta va conferenţia în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, începând cu ora 18:00. Prof. dr. Pavel Chirilă este doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, profesor de bioetică laică şi creştină, are supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie. Domnia sa este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuţi (ARMF). Este medic naturist, practician al medicinei creştine şi autor al mai multor lucrări de specialitate. În cartea „Spitalul creştin“, dr. Pavel Chirilă conturează imaginea unei instituţii care are în centru, ca inimă, Biserica. Pe lângă Centrul Medical Naturalia a reuşit să ridice, cu sprijinul Comisiei Europene şi al unor fundaţii caritabile, singurul aşezământ de tratare a bolnavilor de cancer şi leucemie în faza terminală, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina“. (Diac. Pavel Canea)