Conferinţe despre teologia siriacă la Facultatea de Teologie din Craiova
Facultatea de Teologie din Craiova a primit săptămâna aceasta vizita pr. prof. dr. Jacob Tekeparabil, directorul Institutului Ecumenic „Sfântul Efrem” din Kotayam, India. Cu acest prilej, părintele profesor a ţinut mai multe cursuri şi conferinţe despre teologia şi tradiţia creştinismului de limbă siriacă. Primele întâlniri au avut loc la finele săptămânii trecute, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, unde părintele Jacob a participat la o serie de activităţi culturale, organizate de conducere. Săptămâna aceasta, pr. prof. Jacob Tekeparabil a fost prezent în mijlocul studenţilor Facultăţii de Teologie. „Creştinismul de limbă siriacă însumează o bogăţie inepuizabilă pentru Biserică. Există mii de imnuri teologice, de exegeze şi texte liturgice pe care Părinţii Sirieni ni le-au lăsat moştenire. Mai mult, limba siriacă este limba în care a vorbit Mântuitorul Hristos. Din Palestina, în Irak, din India, până în Qatar şi chiar până în China de astăzi, există numeroase dovezi ale acestei inepuizabile moşteniri de teologie şi spiritualitate creştină”.
Părintele profesor va conferenţia astăzi pentru studenţii de anul IV de la Secţia de Teologie Pastorală, pentru masteranzi şi doctoranzi, la Sala „Sfântul Antim” din cadrul facultăţii, de la ora 12:00. Titlul prelegerii este „Sfântul Apostol Simon Petru în scrierile Părinților Sirieni”. Mâine, de la 11:30, părintele profesor va susţine conferinţa cu titlul „Creştinismul de limbă siriacă din India. Ucenicii Sfântului Apostol Toma”, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.