Conferințe duhovnicești la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” din Moinești

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 17 Mai 2022

La Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Moinești, județul Bacău, a debutat seria con­ferințelor postpascale. Duminică, 15 mai, la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” a avut loc prima expunere din seria întâlnirilor duhov­nicești organizate sub coordonarea părintelui Daniel Enea, preot slujitor al sfântului lăcaș și cadru didactic la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Univer­sității de Vest din Timișoara. Cu ocazia primei întâlniri, invitatul serii, ieromonahul Rafael Povîrnaru, profesor de liturgică în cadrul aceleiași instituții de învățământ, a susținut o conferință despre ascultarea de Dumnezeu. Înainte de sesiunea de întrebări și răspunsuri care a urmat prelegerii, Corul „Resurrectio” al Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești, condus de profesoara Gabriela Biea, a susținut un moment artistic, ne-a transmis părintele Cristian-Ioan Balaban.