Conferințe la Gala „Scriitorii Anului”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 11 Noiembrie 2025

În cadrul Galei Naționale „Scriitorii Anului”, care se va desfășura începând de astăzi la Iași, vor avea loc o serie de întâlniri culturale, dezbateri și conferințe cu mari personalități ale vieții publice românești. De la ora 11:00, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, scriitorul Varujan Vosganian, președintele Uniuniii Scriitorilor din România, va conferenția pe tema „Literatură, muzică și arte plastice. O vedere comparativă”, iar la ora 14:00, în Aula Universi­tă­ții de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Horia Roman Patapievici va susține con­fe­rința „Europa: o anamneză”, adresată atât universitarilor și studenților, cât și publicului larg.

O întâlnire așteptată este cea cu profesorul și publicistul clujean Mihnea Măruță, din 12 noiembrie, de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, care va vorbi despre o temă la care este nevoie să reflectăm permanent: „Cu ce diferă mințile copiilor de azi de mințile părinților și bunicilor lor?” Autor al volumului „Identitatea virtuală”, rod al unei teme de doctorat inedite și de mare profunzime, acesta este cunoscut în spațiul public pentru cercetările legate de modul în care rețelele sociale ne modelează viețile și de efectele pe care acestea le au asupra ființei umane. Mihnea Măruță a fost votat de juriul Galei Naționale „Scriitorii Anului” drept Scriitorul lunii iunie 2025.