Conferinţe organizate de ASCOR Craiova şi Târgu Jiu
ASCOR Craiova a organizat marţi, 5 februarie, conferinţa pe tema „Să nu ne răzbunaţi!“. Aceasta a fost susţinută de pr. Moise Iorgovan, monah la Mănăstirea Oaşa din judeţul Alba. În cea de a doua parte a conferinţei, participanţii au putut viziona un film documentar în care au ascultat mărturiile unor basarabeni deportaţi în Siberia, iar la final, cei care au pus întrebări pe această temă au avut posibilitatea să afle răspunsurile de la invitat. Aceeaşi conferinţă a fost organizată săptămâna trecută de ASCOR filiala „Irodion de la Lainici“ - Târgu Jiu, la Casa Armatei din Târgu Jiu. (Gabriela Popescu)