Conferinţe pentru credincioşii năsăudeni
Pe parcursul Postului Sfintelor Paști, mai mulţi duhovnici din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului sunt invitați să conferențieze în parohiile din Protopopiatul Năsăud, în cadrul seriei de conferințe „Cuvinte pentru suflet”, ediţia a doua, organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni” împreună cu Protopopiatul Năsăud. Conferinţele au loc în fiecare zi de joi din Postul Mare, iar între invitați se află: arhimandritul Dumitru Cobzaru – exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhimandritul Teofil Tia – duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și profesor la această instituție, arhimandritul Samuel Cristea – duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, arhimandritul Teofil Roman – eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, protosinghelul Benedict Vesa – secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și protosinghelul Chiril Zăgrean – stareţul Mănăstirii Rebra-Parva din Ţara Năsăudului.