Conferințe preoțești de toamnă
Preoții din protopopiatele Caransebeș și Băile Herculane s-au întrunit zilele acestea în cadrul conferințelor preoțești de toamnă. Acestea au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii arhierești, în cadrul cărora toți clericii s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Lucrările conferințelor s-au desfășurat sub genericul „150 de ani de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului”, temă stabilită de Centrul eparhial pentru toate conferințele preoțești din toamna acestui an.
Clericii Protopopiatului Caransebeș s-au reunit marți, 24 noiembrie, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Trandafir Cosmin Brebu, pe seama Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. „Am ținut foarte mult să oficiem Sfânta Liturghie cu preoții din Protopopiatul Caransebeșului la Catedrala istorică pentru că această biserică a găzduit toate evenimentele majore care au avut loc în eparhia noastră, și ne referim în primul rând la anul 1865, când și-a început slujirea arhierească, aici la Caransebeș, primul episcop ortodox român, Ioan Popasu. De asemenea, în această catedrală au fost instalați toți episcopii Caransebeșului și, sigur, toate evenimentele importante au fost găzduite de acest sfânt locaș, pe care adeseori l-am numit mama tuturor biericilor din Eparhia istorică a Caransebeșului”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian. După Sfânta Liturghie, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului s-a desfășurat conferința „150 de ani de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului”, temă stabilită local de Centrul eparhial pentru toate conferințele preoțești de toamnă din acest an. Tema a fost prezentată de părintele Daniel Alic, consilier cultural.
Întâlnire cu preoții din Protopopiatul Băile Herculane
De asemenea, și în Protopopiatul Băile Herculane s-a desfășurat joi, 19 noiembrie, conferința pastoral-misionară de toamnă. Întrunirea a debutat în Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Lucian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, toți preoții din Protopopiatul Băile Herculane s-au împărtășit cu Sfintele Taine. De asemenea, chiriarhul a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Știnăpari din Protopopiatul Moldova Nouă, pe diaconul Fulviu Terpe. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Cea de-a doua parte a întrunirii s-a desfășurat în sala de ședințe a protopopiatului, unde părintele Gabriel Gozman, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului, a susținut conferința cu tema „150 de ani de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului”. „Ne-am adunat în biserica «Schimbarea la Față» din orașul-stațiune Băile Herculane că să slujim împreună și să ne împărtășim cu toții din același potir, iar în cea de-a doua parte să dezbatem tema fixată de episcopia noastră în acest an. În acest an al misiunii și mănăstirii azi, suntem în misiune cu timp și fără timp în Eparhia Caransebeșului, participând la cercurile pastoral-misionare, unde ne-am reunit cu preoți, profesori de religie și monahi, dar suntem în misiune și la protopopiatele eparhiei slujind împreună cu clericii noștri”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. În finalul celor două întruniri s-au discutat și s-au analizat și probleme de ordin administrativ și gospodăresc cu care se confruntă clericii în misiunea pe care o desfășoară în parohiile încredințate.