Conferințe preoțești de toamnă la Brașov și Sibiu
Primele două conferințe preoțești de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului au avut loc luni, 12 noiembrie, la Brașov și marți, 13 noiembrie, la Sibiu. Preoții au avut posibilitatea să asculte referate despre personalitățile bisericești și laice care au contribuit la realizarea Marii Uniri.
Preoții din Protopopiatele Brașov, Săcele și Bran-Zărnești au participat luni, 12 noiembrie, la prima conferință preoțească de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului. Conferința a avut loc în Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul de Săcele, Sorin Șerban și protopopul de Bran-Zărnești, Gheorghe Colțea.
„Dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul acesta a fi «An omagial al unității de credință și de neam» și «An comemorativ al făuritorilor Marii Unirii», toate acțiunile noastre trebuie să le plasăm în cadrul acestora. Este o manifestare a noastră patriotică și spirituală, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile făcute nouă, românilor. Ne rugăm lui Dumnezeu ca această unitate păstrată până acum să se desăvârșească, să fie o împlinire a ei”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
În cadrul conferinței au fost prezentate trei referate: „Slujitori ai Bisericii-promotori ai Marilor Uniri din anii 1600, 1859 și 1918” (pr. Cristian Groza), „Consecințe benefice ale unității naționale asupra unității bisericești” (pr. Alin-Mihai Boboc) și „Unitatea națională-bază a demnității naționale” (pr. Gh. Constantin Neagovici). La final au fost discutate diferite aspecte ale vieții bisericești și ale misiunii pastorale din comunități.
Conferință a preoților din județul Sibiu
A doua conferință preoțească de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului a avut loc marți, 13 noiembrie, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Aici s-au întâlnit preoții din Protopopiatele Sibiu, Mediaș, Săliște, Avrig și Agnita, iar lucrările conferinței au fost prezidate de IPS Mitropolit Laurențiu. Pe lângă mai mulți consilieri eparhiali au fost prezenți și cei cinci protopopi: Ioan Coșa, Ovidiu Găban, Petru-Toader Damian, Vasile Gafton și Mihai Naicu.
După cuvântul de binecuvântare al IPS Mitropolit Laurențiu au fost prezentate cele cinci referate: „Biserica a sprijinit Armata Română în Primul Război Mondial” (pr. Bogdan Bunescu), „Slujitori ai Bisericii - promotori ai Marilor Uniri din 1600, 1859 și 1918” (pr. Mihail Roman), „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (1918). Consecințe benefice ale unității naționale asupra unității bisericești” (pr. Rareș-George Dușescu), „Unitatea națională-bază a demnității naționale (pr. Marian-Ioan Iaru)” și „Educația pentru unitate și demnitate națională - o șansă pentru o cooperare internațională benefică” (pr. Florin Nicolae Bălășcuță). Următoarea conferință preoțească din Arhiepiscopia Sibiului a avut loc miercuri, 14 noiembrie, la sediul Protopopiatului Făgăraș, județul Brașov.