Conferinţe preoţeşti dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
Urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care 2013 este Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei şi Arhiepiscopiei Aradului au început, în ziua de marţi, 8 octombrie 2013, conferinţele preoţeşti pastoral-misionare semestriale de toamnă pe această temă.
În Protopopiatul Arad, conferinţa s-a ţinut în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“, iar înainte a fost oficiată slujba de Te Deum în Catedrala veche „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“. Conferinţa a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Chiriarhul a fost întâmpinat cu imnul arhieresc şi cu un cuvânt de bun venit din partea tuturor preoţilor, rostit de către părintele protopop Flavius Petcuţ. După cuvântul de binecuvântare al chiriarhului, conducerea lucrărilor conferinţei a fost încredinţată părintelui Teodor Faur, consilier economic.
Conferinţa a reunit toţi preoţii parohi şi slujitori, preoţii misionari şi de caritate din cuprinsul Protopopiatului Arad. La conferinţă au participat şi preoţii consilieri membri ai Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.
Referatul conferinţei a fost pregătit de pr. Flavius Ardelean de la Parohia Mândruloc cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - susţinători ai Bisericii“. În cadrul referatului, a subliniat actualitatea politicii religioase a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în contextul realităţilor lumii contemporane. „Sfântul Constantin este, mai întâi de toate, modelul omului convertit în chip minunat. Preocupat la început de puterea lumească, Sfântul Constantin, în momentul unei lupte militare grele, are şansa de a descoperi o altă armă biruitoare - Sfânta Cruce. De aici începe pentru el o nouă etapă, asocierea cu Dumnezeu nu doar pentru o luptă, ci pentru tot ceea ce va însemna de acum înainte conducerea imperiului. Astfel, Constantin cel Mare rămâne peste veacuri modelul conducătorului ideal în vremuri neprielnice. Sfântul Constantin cel Mare ne arată că nu putem sluji oamenilor dacă nu ne lăsăm călăuziţi de Dumnezeu prin Biserică. Ne atrage atenţia că toate încercările de a realiza unitatea oamenilor, dacă sunt lipsite de axul spiritual al iubirii faţă de aproapele, al respectării poruncilor lui Dumnezeu şi al unei atitudini corecte faţă de lucrarea Bisericii, sunt ineficiente şi sortite eşecului. Fără valori şi repere creştine, spirituale şi morale, ci doar cu temeiuri economice şi politice nu va fi posibil de refăcut unitatea de odinioară a Europei“, spunea părintele Flavius Ardelean. Completări au mai adus şi pr. Murg Adrian, pr. dr. Filip Albu, pr. Nan Dacian, pr. Suciu Liviu.
La final, Înaltpreasfinţitul Timotei a adresat un cuvânt la nivel academic întregii asistenţe şi a felicitat pe părintele Ardelean pentru pregătirea şi prezentarea referatului, precum şi pe ceilalţi coreferenţi.
Conferinţele preoţeşti vor continua şi în celelalte protopopiate ale eparhiei, după cum urmează: Protopopiatul Lipova - 10 octombrie, Protopopiatul Ineu - 15 octombrie şi Protopopiatul Sebiş - 17 octombrie.
Conferinţe preoţeşti în Arhiepiscopia Timişoarei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au debutat marţi, 8 octombrie, conferinţele preoţeşti de toamnă, cu întâlnirea clericilor din Protopopiatul Timişoara I. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a protopopiatului şi a fost precedat de obişnuitul Te Deum oficiat în biserica Parohiei Timişoara-Iosefin. Delegatul Arhiepiscopiei Timişoarei la întâlnire a fost pr. Cristian Constantin, consilier economic al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Urmare a celor hotărâte de Sfântul Sinod la conferinţele preoţeşti din toamna acestui an, se tratează tema „Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii“, în cadrul căreia se discută despre dezvoltarea vieţii liturgice, artei şi arhitecturii creştine, este pusă în centrul atenţiei educaţia şi familia creştină, şi nu în ultimul rând se are în vedere apărarea demnităţii umane prin legi şi opere de caritate. „Aceste întâlniri sunt importante mai ales pentru preoţii începători, care constată că marile figuri ale creştinismului despre care au învăţat la cursul de patrologie în timpul anilor studenţiei nu sunt nişte subiecte apuse, ci sunt de mare actualitate, prin exemplul acestora ca aleşi ai lui Dumnezeu. Contează nu doar să ne referim la scrierile Sfinţilor Părinţi, ci să vedem viaţa lor şi modul în care ei l-au înţeles, iubit şi trăit pe Dumnezeu, iar Sfântul Constantin cel Mare este unul dintre aceşti mari luceferi ai creştinismului“, a declarat pr. protopop Ioan Bude, din cadrul Protopopiatului Timişoara I.
Conferinţele preoţeşti sunt organizate semestrial în Arhiepiscopia Timişoarei, primăvara şi toamna. În cadrul acestora sunt dezbătute o serie de aspecte ce vizează activitatea pastoral-misionară şi administrativă a clericilor din protopopiatele eparhiei, precum şi probleme concrete din viaţa parohiilor.
Conferinţele vor continua azi şi în zilele următoare şi în celelalte protopopiate după cum urmează: Protopopiatul Deta - 10 octombrie; Protopopiatul Sânnicolau Mare - 15 octombrie, Protopopiatul Timişoara II - 16 octombrie şi Protopopiatul Făget - 17 octombrie.