Conferinţe preoţeşti în Arhiepiscopia Craiovei
În Arhiepiscopia Craiovei au început săptămâna aceasta conferinţele preoţeşti de toamnă. Astfel, preoţii din Protoieria Băileşti s-au întrunit luni, 1 noiembrie, la Mănăstirea Maglavit (foto) sub genericul: "Anul omagial 2010 - Anul Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti". Marţi, 2 noiembrie, a fost rândul clericilor din Protoieria Craiova Nord care s-au reunit în sala de festivităţi a căminului preoţesc "Renaşterea" din Craiova. Mâine se vor întruni preoţii din Protoieria Craiova Sud, iar săptămâna viitoare vor fi organizate conferinţe în protoieriile Târgu Jiu Nord, Târgu Jiu Sud şi Târgu Cărbuneşti. Conferinţele sunt prezidate de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. (Gh. Cioiu)