Conferinţe preoțești în Arhiepiscopia Târgoviștei

Data: 22 Noiembrie 2018

În sala de festivități a Protoieriei Titu, județul Dâmbovița, s-a desfășurat marți, 20 noiembrie 2018, Conferința pastoral-misionară din al doilea semestru al anului 2018, cu tema „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Cu acest prilej, a avut loc și sfințirea noii săli de conferințe a protoieriei, amenajată recent pentru nevoile administrative și pastorale ale preoților dâmbovițeni.

Conferința pastoral-misionară cu pre­o­ții din Protoieria Titu a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, participând și preoți consilieri din cadrul Centrului eparhial.

În cuvântul de deschidere a ședinței preoțești, Înaltprea­sfinția Sa a vorbit despre rolul important pe care Biserica noastră străbună l-a avut în pregătirea Marii Uniri, prin intermediul tipăriturilor, școlilor, bibliotecii, a ctitoririi limbii române literare și a aprofundării conștiinței unității de neam și de credință, în toate provinciile locuite de români, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgo­viștei.

Referatele ce au evidențiat diferite aspecte ale temei confe­rinței, „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, au fost susținute de către pr. lect. dr. Alexandru Arion, pr. Adrian Ciociu (Parohia Butimanu) și pr. Nicolae Stan Radu (Parohia Poiana de Sus). În deschiderea evenimentului, a fost prezentat filmul intitulat „Făuritorii Marii Uniri”, realizat de către TRINITAS TV.

În cadrul conferinței au fost făcute comunicări din partea Centrului eparhial privitoare la chestiuni curente ale misiunii pastorale de la parohii și au avut loc intervenții ale clericilor cu privire la cele discutate.

Luni, 19 noiembrie 2018, la Centrul internaţional de conferinţe al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, s-a desfășurat Conferința pastoral-misionară din al doilea semestru al anului 2018, pentru preoții din protoieriile Pucioasa și Găești, județul Dâmbovița. Referatele au fost susținute de către: pr. dr. Marin Bugiulescu, pr. Cristian Simescu (Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Găești) și pr. prof. Ciprian Popescu (Parohia Pietro­șița III), ne-a transmis Biroul de presă al eparhiei.