Conferinţe preoţeşti în Arhiepiscopia Timişoarei
Joi, 23 mai, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, au debutat conferinţele preoţeşti din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat la sediul Protopopiatului Timişoara II, în prezenţa Preasfinţitului Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi a unui delegat eparhial.
Conferinţa a fost precedată de oficierea unui Te Deum în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ a Parohiei Timişoara Iosefin, în cadrul căreia pr. Voinea Ijeconi de la Parohia Timişoara – Zona Soarelui Sud a rostit predica duminicii ce urmează. A urmat referatul conferinţei cu tema „Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena“, ce a fost susţinut de Bogdan Neaga, diacon la Catedrala mitropolitană din Timişoara.
„S-au reunit toţi preoţii din Protopopiatul Timişoara II, alături de preoţii din spitale, precum şi preoţii de la Catedrala mitropolitană. În cadrul referatului au fost dezbătute aspecte care ţin atât de viaţa Bisericii, cât şi de viaţa societăţii din secolul al IV-lea. Conferinţa subliniază importanţa Edictului de toleranţă de la Milano, care l-a avut pentru întreaga lume, cultură şi civilizaţie europeană, asupra căreia s-a amprentat caracterul creştin al legislaţiei. Sfântul Împărat Constantin a luat o serie de măsuri, decizii de natură politică, dar şi de ordin dogmatic, moral şi de conduită creştină. În acest sens, prin aceste dezbateri realizăm o punte de legătură între Edictul de la Milano şi cultura europeană contemporană, atât de tributară acestui gest politic, dar şi religios al Sfântului Împărat“, a precizat pr. Mircea Szilagyi, protopop al Protopopiatului Timişoara II.
După susţinerea referatului au urmat dezbaterile pe marginea temei, moment în care au luat cuvântul mai mulţi clerici, care au adus aprecieri conferenţiarului, precum şi completări pertinente temei prezentate. „S-a discutat despre hotărârile luate la Sinodul I Ecumenic, privind data prăznuirii Învierii Domnului, căsătoria preoţilor, contribuţia împărătesei Elena la construirea de biserici, la aflarea Sfintei Cruci şi, nu în ultimul rând, la contribuţia Sfântului Constantin pe care a avut-o în apărarea dreptei credinţe“, a menţionat pr. Radu Bogdan, preot militar. În partea a doua a conferinţei s-a discutat despre inventarierea şi administrarea bunurilor parohiale. La finalul conferinţei, Preasfinţitul Paisie a transmis binecuvântarea, purtarea de grijă şi gândurile de bine ale Înalt Preasfinţitului Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, pentru toţi preoţii din cadrul Protopopiatului Timişoara II. Ciclul de conferinţe preoţeşti va continua şi în celelalte protopopiate după cum urmează: Protopopiatul Făget, astăzi (24 mai), Protopopiatul Lugoj, 27 mai, Protopopiatul Deta, 28 mai, Protopopiatul Timişoara I, 29 mai, şi Protopopiatul Sânnicolau Mare, pe data de 31 mai.
Pe temeiul celor hotărâte de Sfântul Sinod, tema conferinţelor din anul 2013 va fi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii“. Prima conferinţă preoţească din acest an a fost dedicată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, activităţilor şi hotărârilor pe care aceştia le-au luat în favoarea creştinismului şi a Bisericii.