Conferințe preoțeşti în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
Clericii din Protopopiatul Beclean s-au reunit joi, 4 noiembrie, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. De asemenea, preoţii dn Protopopiatul Cluj I s-au întâlnit pe 2 noiembrie, ambele conferinţe fiind prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Beclean s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. În sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” din cadrul mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a prezentat tema omagială a anului 2021, proclamat ca An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.
Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, arhim. lect. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, a susţinut o prelegere în cadrul căreia a vorbit despre „celebrările liturgice pentru cei adormiți - expresii ale caracterului pascal al morții creștine” și despre „cimitire - locuri ale memoriei, culturii și speranței eshatologice”. La final, protopopul de Beclean, pr. Dragoș Cristian, a mulțumit stareței Mănăstirii Dobric, stravrofora Veronica Coțofană, pentru ospitalitate.
Conferință în Protopopiatul Cluj I
Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Cluj I s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Sfânta Troiță” din Feleac, judeţul Cluj, și a fost precedată de o slujbă de Te Deum.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc.
„Vremurile sunt așa cum le vedem, cu probleme, dar peste toate este Bunul Dumnezeu, și nu abandonăm preocupările noastre, pentru că ele ne întăresc și ne ajută să trecem mai ușor peste necazuri. Este mare lucru să fim împreună, pentru că așa cum se aprinde lumina din Lumină, și nădejdea se aprinde de la unul și de la altul. În vremea aceasta nostalgică vorbim, în cadrul conferinței preoțești, de monumente, de cei răposați, de cimitire și de grija pe care trebuie s-o manifestăm”, a spus ierarhul.
Arhim. lect. dr. Simeon Pintea a susţinut, apoi, tema conferinţei, cu privire la Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul şi valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor. Protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Constantin Ciui, l-a suplinit pe protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi, și a făcut câteva anunțuri de ordin pastoral și administrativ. La conferință au mai luat parte pr. Iustin Tira, vicar administrativ, pr. Vasile Nemeș, inspector eparhial, pr. prof. Liviu Vidican Manci, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, și starețul Mănăstirii Feleac, arhim. Alexandru Ghenț, care a fost gazda întâlnirii.