Conferinţe prepascale la Timişoara

Un articol de: Valentin Birău - 29 Martie 2013

Joi, 28 martie, la Timişoara a debutat ciclul de conferinţe prepascale sub genericul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii“, organizată de Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara în colaborare cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei. Prima conferinţă a fost susţinută de pr. conf. dr. Nicolae Morar, de la Facultatea de Teologie din Timişoara, şi a purtat titlul „Creştinism şi politeism în perioada lui Constantin cel Mare şi după el“. Evenimentul a avut loc în prezenţa a numeroşi studenţi şi profesori de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara şi s-a desfăşurat în Amfiteatrul „G.I. Tohăneanu“ al Universităţii de Vest din Timişoara. În încheierea conferinţei, corul studenţilor teologi, condus de diac. Laurian Popa, a susţinut un recital coral specific perioadei Postului Mare. Seria de conferinţe va continua săptămâna viitoare cu o nouă temă dedicată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ce va fi susţinută de lect. dr. Remus Feraru de la Facultatea de Teologie din Timişoara.