Conferinţe şi slujiri la Dej, în Postul Mare
În prima Duminică din Postul Sfintelor Paști, biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Dej, l-a avut oaspete pe arhimandritul Benedict Vesa, secretar eparhial şi lector universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
După Sfânta Liturghie, a urmat un cuvânt de învățătură al invitatului, care a evidențiat „importanța smereniei și a dragostei permanente pe care Dumnezeu ne-o poartă” şi a subliniat că „Dumnezeu este iubire și dragoste” și i-a îndemnat pe cei prezenţi să aibă „îndrăzneală la Dumnezeu ca experiență vie și fără teamă”. Vizita arhim. Benedict Vesa se înscrie în proiectul care se desfășoară pe perioada Postului Mare în comunitatea parohială, cu scopul de a avea, în fiecare Duminică, un invitat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, după cum a precizat pr. Iuliu-Teodor Leach.