Conferinţele despre misiunea Bisericii în online la final

Data: 26 Ianuarie 2022

Prin intermediul platformei de comunicare online ZOOM, preoții din protoieriile Târgoviște Sud, Titu și Găești, județul Dâmbovița, împreună cu protopopii și cu părinții consilieri de la Centrul eparhial, s-au întrunit marți, 25 ianuarie 2022, în cadrul unei conferințe cu tema: „Misiunea Bisericii în mediul online. Reguli de bună practică și fake-news”.

Referatul conferinței a fost prezentat de preotul Victor Stanciu, de la Parohia „Domnița Bălașa”, Protoieria Titu, care a reliefat necesitatea unei intense misiuni pastorale în mediul online, ca extensie a ambientului parohial și ca spațiu în care credincioșii și mai ales tinerii sunt prezenți.

La conferință a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, care a accentuat nevoia intensificării misiunii pastorale a Bisericii, inclusiv în online, pentru aprofundarea valorilor creș­tine și românești, dar și pentru o cât mai bună catehizare a credin­cioșilor. Chiriarhul a evocat și utilitatea broșurii misionare, publicată de Editura Arhiepiscopiei Târgo­viștei și intitulată „Noile mijloace de comunicare socială - un Areopag al timpului nostru”.

Tema conferinței și referatul susținut au fost completate cu dis­cuții fructuoase prin intermediul cărora clericii și-au împărtășit experiența cu privire la misiunea lor pastorală în mediul online.