Conferințele Operei Naționale București
Opera Națională București (ONB) demarează, astăzi, 17 ianuarie 2023, programul de conferințe și dezbateri lunare „Scena Gândirii - Conferințele Operei Naționale București”. De la ora 18:30, academicianul Mircea Dumitru, filosof și logician, vicepreședinte al Academiei Române, profesor universitar al Facultății de Filosofie a Universității din București, cu o carieră universitară de peste 30 de ani, susține, azi, prelegerea „Muzică și filosofie”. Alocuțiunea va fi urmată de un dialog cu gazdele evenimentului, dirijorul Daniel Jinga, directorul general al ONB, și lect. univ. Daniel Nica, coordonatorul programului de conferințe. (A. D.)