Conferinţele pastoral-misionare semestriale de primăvară în Arhiepiscopia Bucureştilor
Conferinţele pastoral-misionare semestriale de primăvară din anul 2009 se vor desfăşura în Arhiepiscopia Bucureştilor în cursul săptămânii viitoare, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Acestea se vor derula după următorul program:
1. Miercuri, 10 iunie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei Române - Protoieriile I, II şi III Capitală, Ilfov-Nord şi Ilfov-Sud; 2. Joi, 11 iunie, la Ploieşti - Protoieriile Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte şi Urlaţi. Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2008, tema tratată în cadrul conferinţelor pastoral-misionare semestriale de primăvară din acest an este „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, cu următoarele subpuncte: (a) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; (b) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; (c) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; (d) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice. Se vor susţine referate pe tema conferinţelor, iar prezentarea acestora va fi urmată de o dezbatere pe marginea problematicii expuse.