Confruntarea minţilor în jocuri

Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au înfruntat nu numai pe câmpurile de luptă, ci şi prin jocuri, unele pur fizice, altele care angrenau inteligenţa şi perspicacitatea.

Jocul GO, considerat de unii ca fiind singurul joc comparabil cu şahul în ceea ce priveşte aportul inteligenţei la desfăşurarea lui, a început să fie jucat în urmă cu peste 2.500 de ani, în China. În războiul de strategie purtat cu jetoane albe şi negre pe o tablă cu pătrăţele - caroiajul fiind de 9X9, 11X11, până la 19X19 -, fiecare jucător urmăreşte să captureze prin încercuire cu propriile piese care aşază la intersecţia liniilor piesele adversarului. Regulile nu sunt prea complicate, însă jocul putea dura destul de mult între doi maeştri. Interesant este şi faptul că jucătorii de GO sunt împărţiţi, după valoarea lor, în grade, aşa cum sunt şi practicanţii artelor marţiale. Din China jocul a pătruns în Japonia, apoi în Coreea, acestea fiind şi ţările cele mai puternice în vremurile noastre în materie de GO.

În România GO a apărut târziu, abia în anul 1982, când revista „Ştiinţă şi tehnică“ a început să popularizeze acest joc străvechi. În 1985 apare cartea „Iniţiere în GO“, scrisă de George Păun, iar interesul pentru acest joc de inteligenţă a crescut. Noi, românii, ne putem bucura că îl avem pe Cătălin Ţăranu drept singurul european care a trecut testul de trecere la profesionism organizat de una din cele două  asociaţii japoneze de GO profesionist - Nihon Ki - In.

Jucătorul român, născut în 1973 la Gura Humorului, a avut un parcurs fulminant, ajungând în numai patru ani de la intrarea sa în cadrul jucătorilor profesionişti la gradul de 5 dan. Cătălin Ţăranu a fost campion european în anul 2008, iar în 2005, 2009 şi 2011 a ieşit pe locul doi.

Şahul ţinea ocupat un rajah războinic 

Istoria şahului este şi ea învăluită în mister, existând fel de fel de variante, cea mai importantă fiind legenda cu boabele de grâu. Această legendă spune că  în străvechea Indie era un rajah care între războaiele pe care le purta se cam plictisea, iar înţeleptul Sissa a născocit acest joc ca să-l bucure şi să-l ţină ocupat, să nu mai facă  atâtea lupte, ci să se războiască doar pe tabla cu 64 de pătrate.

Rajahul ar fi fost atât de încântat de acest nou joc, încât a vrut să-i plătească înţeleptului pentru jocul său, dar acesta a spus că jocul inventat de el este nepreţuit şi nu poate rajahul să i-l plătească la adevărata valoare. La insistenţele orgoliosului rajah, Sissa i-a cerut să-i plătească jocul în boabe de grâu, dar nu oricum, ci în progresie geometrică, adică un bob pentru prima pătrăţică, două pentru a doua, patru pentru a treia şi tot aşa. Rajahul s-a grozăvit că îi dă chiar mai mult, şi a poruncit să-i fie adusă o baniţă din cel mai bun grâu, dar înţeleptul a replicat că nu ajunge.

Apoi rajahul a spus să i se dea două, dar Sissa a spus că tot nu ajunge şi a cerut exact numărul de boabe. Învăţaţii rajahului au calculat şi s-a ajuns la concluzia că jocul nu poate fi plătit, toată recolta regatului pe o sută  de ani nu ar fi acoperit cererea înţeleptului.

Dar este numai o legendă, cea mai probabilă variantă este că şahul a fost inventat de perşi, găsindu-se dovezi că se juca şah încă din secolul VI. În India se juca un fel de strămoş al şahului, numit chaturariga, care se traduce prin „patru divizii“, de la piesele pion, turn, cal, nebun. Regulile s-au mai schimbat, şahul modern apărând în cursul secolului al XVI-lea. Se juca mai ales în Anglia, Spania şi Franţa, pătrunzând apoi în Rusia, care a devenit în timp cel mai mare furnizor de campioni mondiali.

Apariţia şi dezvoltarea computerelor au dus la situaţia în care oamenii nu mai pot bate maşinile, puterea uriaşă de calcul a acestor „jucători“ fără emoţii şi oboseală  îngenunchind calculul de variante pe care omul îl poate face.

 Jocul fascinant al cuvintelor - Scrabble

Istoria îndrăgitului joc de cuvinte Scrabble începe în anul 1938, când un arhitect american pe nume Alfred Mosher Butts (1899-1993) a creat un joc numit Chris-Crosswords, pe baza unui alt joc pe care tot el îl inventase, numit Lexiko. Noul joc la care arhitectul muncise destul şi de-a dreptul ştiinţific, analizând frecvenţa cu care apar literele în cuvinte, ca să le atribuie anumite valori, nu a interesat pe nimeni din companiile de jucării la care ingeniosul inventator s-a dus. Aveau să mai treacă ani buni până ce tabla de 15X15 pătrăţele şi literele „fermecate“, cu care se puteau construi cuvinte valoroase ca punctaj, să-şi croiască  drum în lume.

În anul 1948, James Brunot din Connecticut a avut încredere în joc, l-a cumpărat de la Butts şi a adus nişte modificări jocului, simplificând regulile şi schimbând poziţia pătrăţelelor de bonificaţie. Tot el a schimbat şi numele în Scrabble, aşa cum îl ştim şi astăzi.

Nici Brunot nu a reuşit să-i dea jocului anvergura pe care o merita, deşi s-a străduit, investind în costruirea a 2.400 de jocuri. Succesul a venit printr-un important om de afaceri şi preşedinte de lanţ de distribuţie - Jack Strauss, preşedintele Macy's -, care în timpul unui concendiu a jucat Scrabble şi a fost fermecat de joc. La întoarcerea din concediu a fost uimit să afle că frumosul joc lipsea din oferta lanţului de distribuţie pe care îl conducea, şi a făcut o comandă atât de mare, încât Brunot nu a putut-o onora, acesta vânzând drepturile de fabricaţie firmei Selchow and Righter, o companie cu sediul în Long Island.

În anul 1972 compania Selchow and Righter a cumpărat şi drepturile de autor asupra jocului, iar în 1986 a vândut jocul companiei americane Coleco, care în scurt timp a falimentat, bunurile ei, inclusiv jocul Scrabble, intrând în patrimoniul firmei Hasbro. În Australia şi în Marea Britanie drepturile de comercializare aparţin firmei JW Spears din 1955, firmă subsidiară a Mattel, Inc.

Pentru România, anul intrării Scrabble în circulaţie a fost 1982, când inginerii Şerban Teodoru şi Ioan Comănescu au adaptat jocul pentru limba română. Timp de doi ani, prin revista „Ştiinţă  şi tehnică“, ei au promovat acest joc, iar în revista „Flacăra - Rebus“ a apărut o pagină dedicată Scrabble. Au luat fiinţă rapid primele cluburi, şi în 1984 au avut loc la Bucureşti şi Piatra Neamţ primele întâlniri ale jucătorilor.

În anul 1987 s-a constituit, în cadrul Federaţiei Române de Şah, Comisia de Şah Electronic şi Jocuri Logice, care cuprindea şi Secţia de Scrabble, astfel că jocul a căpătat recunoaştere naţională. În luna ianuarie a anului 1990 se naşte Federaţia Română de Scrabble în cadrul Ministerului Sportului.

Jocul de table vine de la perşi 

Istoria jocului de strategie şi noroc pe care noi îl cunoaştem sub numele de Table îşi are rădăcinile în zona Orientului, acum multe secole. În oraşul persan Shahr-i Sokhta au fost descoperite rămăşiţele unui joc asemănător cu tablele din ziua de astăzi, datând din jurul anului  3.000 î.H. În Mesopotamia se juca un joc numit Jocul regal al lui Ur, iar în Egiptul antic era preţuit un alt joc în care nişte puluri (piesele rotunde ale jocului) se mişcau după ce se dădea cu zarul, numit Senet.

Tot în Iran s-a descoperit un joc care poate fi considerat cel mai apropiat strămoş al tablelor de astăzi, care se juca pe o masă de joc cu 12 puncte dispuse pe trei rânduri, iar acest joc era acelaşi cu cel jucat de romani şi cunoscut sub numele de „Ludus duodecim scriptorum“, adică Jocul celor 12 linii.

În Europa jocul de table a apărut în secolul al XI-lea, însă la început dezvoltarea popularităţii sale a fost frânată de regele Ludovic al IX-lea, care printr-un decret le interzicea membrilor curţii să joace jocuri cu zaruri. Nu era pentru prima oară când aceste jocuri se întâlneau cu morala şi legalitatea, încă din secolul al VIII-lea şcolile musulmane de jurisprudenţă au interzis un joc numit „Nardshir“ - un strămoş al tablelor de azi. Regele Alfonso al X-lea al Castiliei (1221-1284) a scris, printre lucrările sale dedicate multor domenii (legislaţie, istorie, astronomie, poezie, muzică, religie) şi o lucrare în care trata jocurile vremii sale, intitulată „Carte de şah, zaruri şi table“.