Congres Internațional al Asociației Generale a Învățătorilor din România

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 30 Iulie 2025

Municipiul Galați și localitatea Smulți din același județ găzduiesc, în perioada 28-31 iulie 2025, lucrările celui de-al 47-lea Congres Internațional al Cadrelor Didactice din România și al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste hotare. Deschiderea oficială a manifestării a avut loc marți, 29 iulie, în Aula Magna a Uni­ver­sității „Dunărea de Jos” din Galați, la eveniment participând și Înalt­preasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Congresul organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România (AGIRo) reunește cadre didactice din țară și de peste hotare, incluzând și Simpozionul Internațional „Portrete de dascăli”, ajuns la a 22-a ediție, eveniment dedicat memoriei unor perso­na­lități marcante care au făcut parte din Asociația Generală a Învăță­torilor din România (Ion Gh. Du­mitrașcu, George P. Salviu, Dimitrie V. Țoni, Teodor D. Iacobescu, Ene I. Patriciu, Apostol D. Culea).

Sesiunea de deschidere a congresului internațional a avut loc marți, 29 iulie, în Aula Magna a Univer­sității „Dunărea de Jos” din Galați, cu participarea Arhiepiscopului Dunării de Jos, a numeroase cadre didactice din țară și din străinătate, a unor artiști gă­lățeni, precum și a grupului de tineri și vârstnici din localitatea Odaia Manolache, îmbră­cați în portul tradițional românesc, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.

După un moment artistic, Înalt­preasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a rostit un cuvânt de binecuvântare, vorbind celor prezenți despre importanța educației copiilor și a tinerilor, formarea sănătoasă a acestora în familie, în Biserică și în Școală, precum și despre păstrarea și cultivarea tradi­ții­lor noastre stră­mo­șești. 

La final, chiriarhul Dunării de Jos a primit din partea organizatorilor o diplomă de excelență ca semn al recunoștinței pentru sus­ți­nerea valorilor creștine și sprijinul oferit cu generozitate evenimentelor educaționale și culturale.

Asociația Generală a Învăță­torilor din România (AGIRo) este cea mai veche și importantă aso­ciație profesională a cadrelor didactice din țară. Primul congres AGIRo a fost organizat în 1898 la Ploiești. În anul 1945, activitatea organizaţiei a fost întreruptă abuziv, fiind reactivată în anul 2006, de la acest moment asociaţia organizând 19 congrese naționale, 12 ediții ale Școlii Internaționale de Vară și 21 de ediții ale Simpozionului Interna­țional „Portrete de dascăli”. Cel mai recent Congres al AGIRo, al 46-lea, a avut loc la Chișinău, în perioada 24-27 iulie 2024.