Congres ortodox la Sao Paulo

Un articol de: Mihai Gojgar - 20 Aprilie 2010

Un congres ortodox ce a reunit episcopi ortodocşi din mai multe jurisdicţii ale Americii Latine a avut loc în perioada 15-18 aprilie, la Sao Paulo, relatează ecclesia.com.br. Întâlnirea s-a desfăşurat la Catedrala Ortodoxă Antiohiană şi a avut ca scop pregătirea şi constituirea Adunării Episcopilor Ortodocşi din America Latină, conform deciziei Conferinţei Panortodoxe Preconciliare de la Geneva, din 6-13 iunie 2009. În ultima zi a întâlnirii, ierarhii prezenţi au oficiat Sfânta Liturghie în prezenţa a numeroşi credincioşi, oficialităţi politice şi diplomatice.