Congresul cadrelor didactice

Data: 09 August 2010

În ultimele cinci zile ale lunii august, cadrele didactice din România sunt invitate să participe la al XXXI-lea Congres al AGIRo şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare. Învăţătorii, educatoarele sau profesori pot participa la acest forum care îşi propune dezbaterea problemelor educaţiei, dezvoltarea profesională prin cursurile de formare susţinute de personalităţi din domeniul ştiinţelor educaţiei şi constituirea departamentelor şi echipelor pentru diferitele proiecte educaţionale internaţionale, naţionale sau regionale. Potrivit edumanager.ro, la congres sunt aşteptaţi înalţi oficiali precum preşedintele României, ministrul Educaţiei, preşedintele Academiei Române, foşti miniştri ai Educaţiei, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi ale vieţii publice şi din domeniul culturii, rectori, inspectori şcolari, lideri sindicali. De asemenea, vor participa zeci de cadre didactice de etnie română din Ungaria, Transcarpatia, Bucovina de Nord, Basarabia de Sud, Transnistria, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Timoc-Morava, Banatul Sârbesc, "care apără în comunităţile lor frontierele limbii române".