Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Brăila
La Așezământul social‑filantropic „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Lacu Sărat s‑a desfășurat joi, 10 octombrie, Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Brăila. Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cele 100 de cadre didactice care predau religia în acest judeţ s‑au întrunit în Sala de festivități „Sfântul Ioan Evanghelistul” a așezământului.
Alături de profesorii de religie au fost prezenți inspectorul eparhial de la Sectorul învăţământ și activităţi cu tineretul al arhiepiscopiei, protoiereii din cele trei protopopiate ale județului Brăila, inspectorul şcolar pentru disciplina religie din cadrul ISJ Brăila, precum şi preoţi şi elevi din municipiu.
În deschiderea întrunirii, Părintele Arhiepiscop Casian a mulțumit lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit preoților, cadrelor didactice şi elevilor din Eparhia Dunării de Jos. Ierarhul le‑a prezentat participanților imagini reprezentative de la acțiunile de sprijinire a semenilor sinistraţi desfăşurate de Biserică în această perioadă dificilă şi a mulţumit pentru implicarea activă profesorilor şi tinerilor voluntari care i‑au sprijinit pe cei afectaţi de inundaţii. De asemenea, chiriarhul a vorbit despre importanța orei de religie pentru educația copiilor și a tinerilor și formarea sănătoasă a acestora.
În cadrul discuţiilor, temele abordate au vizat o scurtă analiză retrospectivă a activităţii din anul şcolar 2023‑2024 şi proiectarea activităţilor pentru anul şcolar 2024‑2025 privind relaţia dintre familie, școală şi Biserică, prioritățile privind ora de religie, precum şi implicarea profesorilor de religie în parteneriatele educaţionale dintre parohii şi şcoli şi în programele catehetice, în baza hotărârilor Sfântului Sinod şi a legislaţiei civile în domeniu. Pe ordinea de zi s‑au mai aflat și aspecte legate de utilizarea metodelor moderne de predare, învăţare și evaluare.
În partea a doua a întrunirii, ierarhul locului a avut un dialog cu tinerii prezenţi la eveniment în care au fost dezbătute o serie de aspecte care îi frământă la această vârstă şi pentru care doresc să afle soluţii. La final, chiriarhul i‑a binecuvântat pe cei prezenţi şi le‑a oferit ultimul număr al revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă”.