Consfătuirea națională a directorilor de seminarii și licee teologice din Patriarhia Română
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Științifice, organizează Consfătuirea națională a directorilor de seminarii/licee teologice din cuprinsul Patriarhiei Române. Evenimentul are loc la Colegiul `Sfântul Nicolae” din Iași, în perioada 16-19 septembrie 2015. Au fost abordate aspecte care vizează învățământul teologic preuniversitar ortodox, dintre care menționăm: implementarea noului Regulament pentru organizarea şi funcţionarea seminariilor teologice ortodoxe din Patriarhia Română, aprobat de Sfântul Sinod prin Temei nr. 357/2015; actualizarea planului-cadru de învăţământ pentru ciclul inferior şi superior al liceului, filiera vocaţională - profil teologic; revizuirea programelor școlare la disciplinele teologice; alcătuirea de manuale pentru disciplinele teologice; actualizarea programei pentru examenul de certificare a competențelor profesionale. Consfătuirea națională a directorilor de seminarii/licee teologice din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă o oportunitate pentru afirmarea și promovarea relației dintre viața și misiunea Bisericii cu seminariile și liceele teologice, astfel încât, prin creșterea calității învățământului teologic preuniversitar, să fie date răspunsuri adecvate cu exigențele societății actuale.