Consfătuirea naţională a filialelor ASCOR
Seminarul Teologic "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti va găzdui, în perioada 26-28 noiembrie, Consfătuirea naţională ASCOR, la care vor participa reprezentanţi ai celor 24 de filiale din toată ţara. Deschiderea lucrărilor va avea loc vineri, la ora 10:00. "În cadrul consfătuirii, vor fi prezentate rapoartele de activitate ale filialelor ASCOR pe anul 2009-2010 şi vor fi dezbătute principalele probleme întâlnite în derularea activităţilor, sub aspecct social-filantropic, cultural şi administrativ. Se va discuta şi despre intrarea ASCOR în mediul elevilor de liceu, printr-o serie de activităţi, desfăşurate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Capitalei şi cu Consiliul Naţional al Elevilor. De asemenea, se vor discuta realizarea şi lansarea unui site naţional care va reflecta activitatea fiecărei filiale din ţară, precum şi desemnarea responsabililor pentru organizarea taberelor de muncă şi rugăciune pentru anul următor", ne-a declarat Diana Crăciun, vicepreşedinte ASCOR.
Sâmbătă, 27 noiembrie, lucrările vor începe de la 9:30, cu dezbaterea temelor propuse de filiale şi centralizate de ASCOR Bucureşti, după care se vor forma grupuri de discuţie, în vederea propunerii unor soluţii pentru situaţiile sau problemele curente. Propunerile vor fi prezentate în plen, după care reprezentanţii filialelor ASCOR vor participa, de la ora 18:00, la slujba Vecerniei, săvârşită în paraclisul din incinta Seminarului Teologic, de către părintele Vasile Gavrilă, preotul îndrumător ASCOR Bucureşti. Duminică, 28 noiembrie, membrii ASCOR vor participa la Sfânta Liturghie, la Paraclisul universitar "Sfântul Nicolae", iar de la ora 18:00 vor participa la o masă rotundă dedicată părintelui profesor Dumitru Stăniloae, organizată de ASCOR Bucureşti, în cadrul Simpozionului "Serile Filocalice 2010", avându-l ca invitat pe pr. Gheorghe Holbea, care va vorbi despre "Umanitatea abstractă a ideologiilor şi persoana în lumina învăţăturii creştine". (Gheorghe-Cristian Popa)