Consfătuirea națională a inspectorilor de religie
În perioada 9-11 septembrie, la Oradea s-a desfășurat Consfătuirea națională a inspectorilor de religie, acțiune coordonată la nivel național de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin implicarea directă a Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Întâlnirea a debutat miercuri, 9 septembrie 2015, cu o slujbă de Te Deum săvârșită la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, a reprezentanţilor Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române: Adrian Lemeni, consilier patriarhal, şi diac. George Jambore, inspector eparhial; a reprezentanţilor Ministerului Educației și Cercetării Științifice: Cătălin Pîslaru, inspector general pentru disciplina religie, şi Romeo Moșoiu, consilier al ministrului educației și cercetării științifice, Alin Novac-Iuhas, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, precum şi a inspectorilor şcolari responsabili cu disciplina religie din întreaga ţară.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a adresat un cuvânt de bun-venit celor prezenți la acest eveniment, în care a evidențiat importanța orei de religie și responsabilitatea tuturor celor implicați în actul educațional, subliniind rolul familiei, al Bisericii și școlii în educarea în spirit creștin a copiilor, care reprezintă viitorul țării și al Bisericii. Preasfinţia Sa a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea desfășurării acestui eveniment la Oradea într-o perioadă de sărbătoare pentru Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, care marchează 320 de ani de la atestarea documentară.
În debutul lucrărilor consfătuirii, Alin Novac-Iuhas, inspector școlar general al judeţului Bihor, s-a adresat celor prezenți în calitate de gazdă, reliefând importanța disciplinei religie în curriculumul școlar și beneficiile acesteia pentru elevi și părinți. Au urmat, apoi, luări de cuvânt şi prezentări concrete ale unor aspecte privitoare la specificul disciplinei religie din partea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi ai Patriarhiei Române.
Pe agenda de lucru a întâlnirii, în zilele ce au urmat, s-au regăsit teme precum: Diagnoza procesului educațional, pe discipline/compartimente, la nivelul fiecărui județ, pentru anul 2014-2015; Priorități ale educației religioase pentru anul școlar 2015-2016; Cadrul normativ privind organizarea procesului de învățământ în anul școlar 2015-2016 – noutăți, puncte critice, măsuri și acțiuni generate de acesta; Structura Portofoliului/mapei inspectorului de specialitate; Modificarea/ adaptarea/ elaborarea de regulamente specifice și precizări.