Consfătuirea naţională a inspectorilor şcolari de religie
Miercuri, 5 septembrie a.c., în sala de conferinţe a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, a avut loc ședința de deschidere a Consfătuirii Naţionale a Inspectorilor şcolari de religie, desfășurată în perioada 4-6 septembrie în orașul Marii Uniri. La consfătuirea organizată de către Ministerul Educației Naționale, iau parte 45 de inspectori din întreaga țară, precum și reprezentanți din cadrul Ministerului Educației Naționale și ai Patriarhiei Române.
Printre invitații prezenți la ședința de deschidere a Consfătuirii Naţionale a Inspectorilor şcolari de religie s-a numărat și Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. Reliefând misiunea dascălilor, ierarhul a spus: „Astăzi, când iubirea de Dumnezeu și de țară se diminuează, trebuie să punem la inima tinerilor noștri cuvintele genialului filozof Petre Țuțea, care spunea: «Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ». Astăzi, când credința creștină, adică Ortodoxia – pavăza naționalității noastre –, este ignorată, tinerii noștri trebuie să fie încredințați că religia este cea dintâi piatră de temelie pe care se ridică o societate, precum afirma scriitorul Ion Heliade Rădulescu. Înțelegem, deci, importanța religiei, care ne arată sensul vieții și că destinul nostru este etern. Sub supravegherea Creatorului Suprem, dacă noi ne lăsăm călăuziți de harul divin putem înmulți talanții, și astfel putem fi roditori pe arena patriei străbune, spre slava lui Dumnezeu și spre binele poporului nostru dreptcredincios”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Printre cei care au luat cuvântul la deschiderea Consfătuirii Naţionale a Inspectorilor şcolari de religie, au fost Vasile Timiș, inspector general în cadrul Ministerului Educației Naționale, și părintele Nicolae Bolea, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Alba. Pe ordinea de zi a lucrărilor consfătuirii se află: diagnoza procesului educațional pe discipline, compartimente și domenii, la nivelul fiecărui județ, pentru anul școlar 2017-2018, enunțarea priorităților educaționale pentru anul școlar 2018-2019, precum și identificarea cadrului normativ privind organizarea procesului de învățământ pentru anul școlar 2018-2019, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.