Consfătuirea profesorilor de religie din Maramureş
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-a desfăşurat consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Maramureş. Din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a luat parte pr. Milan Bălan, consilier eparhial pentru sectorul educaţional, care a prezentat mesajul Preasfințitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Eparhiei, şi a prezentat unele probleme de actualitate. Consfătuirea a fost organizată de pr. Florin Hoban, inspector judeţean pentru religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Disciplina religie are în judeţ 117 norme de titulari şi 46 profesori suplinitori. Printre problemele abordate s-au aflat: diagnoza procesului educaţional, pe disciplină; propuneri de activităţi de monitorizare şi consiliere; cadrul normativ privind organizarea procesului de învăţământ; programe şi proiecte aflate în imlementare; identificarea nevoilor de formare a cadrelor didactice; structura portofoliului profesorului de religie: documente normative, documente manageriale; planul-cadru, programe şcolare, manuale, metodologii, activităţi centrate pe educaţia religioasă etc.