Consideraţii istorice despre Naşterea Domnului

La Academia Română a avut loc, ieri, conferinţa „Semnificaţia istorică a capitolului Naşterii Domnului în Evanghelia după Luca“, susţinută de prof. dr. Alexander Rubel, directorul Institutului de Arheologie din Iaşi.

Comunicarea ştiinţifică care a dorit să aducă noi lumini asupra perspectivei istorice a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos a fost organizată de Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române. La întâlnire a participat un public divers, format din academicieni, istorici, profesori de teologie, studenţi în domeniul istoriei şi de la Facultatea de Teologie „Jutinian Patriarhul“ din Bucureşti. Intriga profesorului Alexander Rubel a plecat de la evaluarea istorică a Naşterii Domnului Iisus Hristos, care este legată, pe de o parte, de domnia lui Irod cel Mare şi, pe de altă parte, de recensământul realizat în timpul cezarului Octavian Augustus pe când Quirinius ocârmuia Siria.

„Informaţiile de bază pe care le avem din capitolul 2 de la Luca arată că a existat un recensământ. Se spune că fiecare trebuie să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de census se stabilea o bază de date pentru impozitarea populaţiei şi a terenurilor. Scopul era de a înregistra averi pentru a plăti impozite şi taxe şi realizarea unor restructurări fiscale. Trebuie ştiut că în acea perioadă copiii de la 12 sau 14 ani plăteau statului roman o taxă. O altă informaţie preţioasă este că censul a fost realizat de când Quirinius ocârmuia Siria, în cadrul căreia era inclusă şi Iudeea“, a spus directorul Institutului de Arheologie Iaşi.

Profesorul Alexander Rubel a spus că în cercetarea istorică din secolul al XIX-lea a fost respinsă ipoteza ca Iosif şi Fecioara Maria să fi participat la un recensământ roman şi, mai mult, la îndatorirea de a părăsi oraşul Nazaret unde locuiau, pentru a merge la Betleem. Istoricii puneau acest episod pe seama unei legende prin care se încerca să se facă o legătură între Iisus Hristos şi „oraşul“ lui David, regele iudeilor. Însă profesorul a arătat că, în lumina descoperirilor din secolul trecut, cele consemnate în Biblie sunt veridice. În anul 1961 au fost descoperite mai multe documente administrative din secolul al II-lea, aparţinând unei evreice pe nume Babatha. Din aceste documente aflăm că Babatha era căsătorită cu un evreu pe nume Iuda, fiul lui Eleazar Kethushyon. Relaţiile dintre ei aveau şi o natură economică care trebuia stabilită de statul roman. În anul 127, Iuda a mers împreună cu Babatha în localitatea Rabbath Moab pentru a-şi declara proprietăţile din Mahoza guvernatorului roman al Arabiei. Această declaraţie se făcea în contextul unui recensământ local. Edificatoare este similitudinea dintre cazul lui Iosif şi Mariei şi cel al lui Iuda şi Babatha. Pentru a nu pierde terenurile din Mahoza, familia lui Babatha a fost nevoiţă să facă o călătorie de 40 km pentru a le declara la Rabbath. Probabil acelaşi lucru l-au făcut şi Iosif şi Maria. Pentru a-şi declara eventualele posesiuni de la Betleem, Iosif şi Maria au fost nevoiţi să facă drumul de la Nazaret spre „oraşul“ lui David, chiar dacă Maria era în apropierea sorocului Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Această informaţie vine să corecteze o ipoteză mai veche a istoricilor şi să arate că relatările Evangheliştilor se bazează pe informaţii istorice corecte.