Consiliu eparhial la Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 24 Octombrie 2019

La Centrul eparhial din Cluj- Napoca au avut loc marți, 22 octombrie, ședința de lucru semestrială a Perma­nenței Consiliului eparhial, cu cei nouă protopopi, și întrunirea cu membrii Departamentului Misionar recent înfiinţat, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. 

Întrunirea a avut loc în sala de ședințe a Centrului eparhial, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramu­reșului și Sălajului, în prezența vicarului, consilierilor eparhiali, a celor nouă protopopi, a inspectorilor eparhiali și a inspectorilor școlari la disciplina religie din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să acorde o mai mare atenție activității misionare. Au luat cuvântul membrii Perma­nenței Consiliului eparhial și re­prezentanții protopopiatelor Cluj I și II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. S-a discutat despre cele mai importante proiecte din acest an și aspecte misionare şi pastorale, culturale, social-filantropice şi administrative. 

În continuarea ședinței, s-au alăturat membrii Departamentului Misionar, care are ca scop propovăduirea și apărarea credinței ortodoxe. S-a stabilit agenda de lucru, care va cuprinde activități catehetice la nivel parohial și organizarea unor conferințe pe teme de actualitate. Departamentul Misionar a fost înființat în 20 mai 2019, la inițiativa Înaltprea­sfințitului Părinte Mitropolit Andrei şi are în componență 12 preoți din cele nouă protopopiate ale eparhiei, fiind coordonat de pr. Raul Vasile Pap, de la Parohia Ciceu-Poieni, Protopopiatul Beclean, şi un consiliu știin­țific format din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.