Consiliul Consultativ al Cultelor din România susține referendumul pentru definirea căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie

Data: 03 Octombrie 2018

Întrunit în ziua de 2 octombrie 2018, în șe­dință anuală de lucru la Palatul Patriarhiei, sub președinția Preasfințitului Părinte Mihai Frățilă, Episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, delegat al Preafericitului Părinte Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (potrivit Statutului care prevede președinția prin rotație), Consiliul Consultativ al Cultelor din România salută cu speranță decizia de organizare, în zilele de 6-7 octombrie 2018, a referendumului pentru clarificarea textului Consti­tuției României, în sensul de înlocuire a formulării privind căsătoria ca „uniune între soți” cu formularea „uniune între un bărbat și o femeie”.

Inițiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliția pentru familie, din care fac parte și unele organizații și asociații ale cultelor religioase din România, avea ca scop să înlăture orice echivoc cu privire la termenul „soți”, precizând că numai uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie se poate numi căsătorie; mai precis, termenul de „căsătorie” neputând fi utilizat decât pentru a defini realitatea uniunii stabile între un bărbat și o femeie.

În Tradiția iudaică, încă din Tora, este înscris faptul că familia trebuie să fie uniune între un bărbat și o femeie, iar cel care nu îndeplinește această poruncă încalcă credința în Dumnezeul Unic. Potrivit învățăturii creș­tine, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie a fost binecuvântată și cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezența Sa, a mamei Sale și a ucenicilor Săi la Nunta din Cana Galileii, unde a săvârșit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale. În scrierile islamului (Coran și Sunnah), familia este definită ca uniunea între un bărbat și o femeie, iar drepturile și responsabi­li­tă­ți­le fiecărui membru al familiei sunt indicate detaliat și ocrotite.

În acest sens, Consiliul Consultativ al Cultelor din România își reafirmă susținerea pentru definirea mai precisă în textul Constituţiei a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie, așa cum a decis deja în ședința sa de lucru din 20 iunie 2013. Familia naturală și tradițională se întemeiază, așadar, pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pentru a cultiva iubirea reciprocă și a da naștere la copii. Doar astfel înțeleasă, familia asigură perpetuarea societății umane.

Prin urmare, Consiliul Consultativ al Cultelor din România îndeamnă pe toți cetățenii români să participe la acest referendum decizional și să spună DA familiei binecuvântate de Dumnezeu, prin care se asigură viitorul României. În statele democratice, fiecare cetățean se implică activ în viața socială, mai ales când este chemat să se pro­nunțe prin vot asupra unui proiect de lege important. Participarea cetățenilor români la acest referendum decizional pentru definirea clară a căsătoriei în Con­sti­tuția României este, deci, un act profund democratic, susţinut de cultele religioase pentru afirmarea familiei ca instituție umană creată și binecuvântată de Dumnezeu, Creatorul universului și al omului, potrivit învăță­tu­rii religiilor monoteiste iudaism, creștinism și islam.

Astfel, mărturia comună a cultelor religioase din România exprimă coresponsabilitatea și cooperarea lor pentru binele socie­tății românești.

Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o orga­ni­zație de natură etică, autonomă, apolitică, nonguvernamentală, fără personalitate juridică și nonprofit, formată din următoarele 13 culte recunoscute: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Luterană din România, Biserica Unitariană Maghiară, Biserica Creștină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, Federația Comuni­tă­ților Evreiești din România și Cultul Musulman din România.