Consiliul de Securitate al ONU
Unul dintre principalele organisme ale Națiunilor Unite este Consiliul de Securitate al ONU, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale. Rolul său, descris în Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a păcii, instituirea de sancțiuni internaționale, precum și autorizarea de acțiuni militare. Prima sa sesiune a avut loc în 17 ianuarie 1946, la Londra.
Membrii Consiliului de Securitate trebuie să fie întotdeauna prezenți la sediul ONU din New York, astfel încât forul să se poată întâlni în orice moment și să răspundă rapid la o criză. Este format din 15 membri, din care cinci sunt membri permanenți și zece sunt aleși. Cei cinci membri permanenți cu putere de veto asupra oricărei rezoluții a Consiliului sunt: China, Franța, Rusia, Regatul Unit și SUA. Aceste țări sunt cele cinci puteri victorioase ale celui de-al Doilea Război Mondial, ele având un rol important în întemeierea ONU.
Ceilalți membri sunt aleși, pentru mandate de câte doi ani, de către grupuri regionale și confirmați de Adunarea Generală ONU. Blocul african are dreptul la trei membri, America Latină și Caraibe, Asia și Europa de Vest aleg câte doi membri fiecare, iar Europa de Est un membru. De asemenea, unul dintre membri este o țară arabă, ocupând alternativ fie un loc de la blocul asiatic, fie de la blocul african. Un stat membru al ONU, dar nu și al Consiliului de Securitate, poate participa ca invitat la ședințe atunci când este parte într-un litigiu discutat de Consiliu.